Archive

Posts Tagged ‘zut’

Despre soare.

November 27th, 2010

În a nu mai ştiu sigur câta zi, că eram cu Cristoase! şi-am beut, în fine, într-una dintre zile, bunul mniezo a făcut pământul, stelele, cerul, oceanele, pink floydul şi mai ales soarele. Şi a văzut mniezo că a fost bine, mai ales pink floydul, pacificul şi soarele şi s-a odihnit. (Cristoase! a mai rămas să bea cu unu Lazăr, pe care l-au găsit a doua zi dormind in bar pe canapeaua aia de lângă oglindă).

Mbooooon, să vă zic despre ce e vorba in povestea de faţă.

Nuş dacă domniile voastre mai răsfoiţi googălul ca să aflaţi dacă începe războiul dintre coreea de sus şi coreea de jos, dară din ştire în ştire am aflat că o doamnă ale cărei ţigle nu s-au strâns pe capul unei doamne, aceeaşi susţin surse autorizate (adică scrie pe etichetă), deci ziceam, o doamnă interesantă psihiatric din ţara căpşunilor şi-a scos act la notar că soarele îi aparţine şi acum vrea să ceară drept de utilizare de la locuitorii pământului, printre care şi bunul mniezo care a rămas pe-aici că a cunoscut ceva gajică cu duh. Pe scurt, morala este că doamna în cauză pretinde un (1) euro de la fiecare locuitor al planetei, totalizând aproximativ 6 miliarde de euro. (6.000.000.000).

mnooooon partea doi roman.

Aşa că bunul mniezo a trecut la calcule, însumând nişte comentarii:

1. Acum 24 de ani, bunul mniezo se afla in staţiunea Neptun dovadă fiind una bucată poză colorată cu maimuţă. Împrejurul acelei date, soarele respectivei doamne l-a ars pe bunul mniezo, acesta necesitând îngrijiri pe bază de iaurt şi alifie chinezească. Cost aprox 1,5 Euro.

2. La 22 de ani, am locuit pentru două zile intr-un bloc care avea un bloc vecin. Blocul vecin, plantat vis-a-vis continea una bucata gajică micheteaux care seara trăgea perdelele, de nu vedeam nimic. Dar ziua nu le trăgea, numai că bătea soarele in geam, astfel încât bunul mniezo, cunoscut pentru vozeurism si orice alte fetisuri de natură sexuală, n-a văzut nimic. Bunul mniezo, copil cuminte la 22 de ani, voia doar să vadă dacă distinsa gajică avea televizor, dar pentru ca soarele bătea in geam, n-a văzut, aşa că a trebuit să îşi facă abonament, cost aproximativ 10 euro x 2 luni ca apoi n-am mai plătit abonamentul că oricum nu aveam televizor. Deci, un subtotal de 20 euro.

3. Pe parcursul vieţii, sunt sigur că se poate întâmpla să mergi flămând spre casă. Cu predilecţie vara, când îngheţata surâde de la toate tonetele. Evident, soarele topeste îngheţata, motiv pentru care bunul mniezo a calculat un prejudiciu aproximativ de 0.5 euro x 124 ingheţate, adică 62 euro.

4. Am să adaug sumar costuri legate de ouă care au stat în soare, inclusiv ale bunului mniezo. Să nu mai vorbim de fasolea aia de anul trecut şi câtă şi mai câtă fasole nu s-a stricat aşa? dar bunul mniezo nu dă cu parul, dă cu calculatorul. Estimez pierderile totale undeva la 1633 euro şi 24 de cenţi.

5. Şi probabil cel mai important. Deşi soarele aparţine evident doamnei, conform legislaţiei în vigoare, universul şi implicit calea lactee aparţin bunului mniezo. Soarele locuieşte în acest spaţiu fără un contract de închiriere conform legii, motiv pentru care bunul mniezo va percepe o taxă de 1 (unu) euro pentru fiecare an în care soarele a locuit in calea lactee a bunului mniezo. Sunt 6 (sase) miliarde de ani, rezultând o sumă de 6.000.000.000 (sase miliarde) de euro. Cu care mniezo vă face cinste vouă, ca să vă plătiţi chiria pe soare.

Deci doamna datoreaza bunului mniezo 1716,74 (o mie şapte sute şaisprezece euro şi şaptezecişipatru de cenţi) şi dacă nu-şi ia soarele din ochii mei o să-i trimit şi factura de la oftalmolog.

Deci am bani, fac cinste!

mniezo DivinaParodie , , , , , , , , ,