DIVINA PARODIE

Nu ma faceti sa vin la voi!

Nu, pe bune,  io încep să mă pun pe gânduri, ca gânditoru’ de la Medgidia. Acest bârlog îşi rezervă de azi dreptul de a-şi selecta clientela.  Că goagăl serciu’ m-o spăriat mai tare decât ultima mea fomeie, aia de nu avea loc în pat dimineaţă.

Cum totuşi clienţii îs regi în tăte cârciumile, răspundem întrebărilor ‘mneavoastră, atât cât ne pricepem mai bine.

Pentru confidenţialitatea datelor personale, în cele ce urmează, prin mila bunului Mniezo, protagoniştii nostri se vor chema Cristoase!Unu, Cristoase! Doi, Gajica Unu şi Gajica doi.

Cristoase!Unu era roacăr. Dar nu orice fel de roacăr, era unul din ăia răi, cu plete şi geacă de blugi, pantaloni peticiţi, perfuzie cu vodkă, în fine, toate cele. Cristoase! Doi era mai puţin roacăr, mai mult folkist, puţin purtător de ochelari, dar cu ceva ce Cristoase!Unu nu avea, nici măcar în visele lui cele mai frumoase, şi asta pentru că era roacăr, şi anume apartament propriu, cumpărat din sudoarea frunţii părinţilor, care erau recuperatori racheţi, specie întâlnită din ce în ce mai des pe meleaguri dobrogene.

Aşadar, Cristoase!Unu şi Cristoase doi, printr-o stranie coincidenţă datorată unei datorii a lui Cristoase!Unu la părinţii lui Cristoase!Doi cel rachet, se împrieteniseră la cataramă. Erau aşa de apropiaţi că împărţeau tot, de la mâncare la băutură şi ţigări, restanţele la facultă, şi empatizau atât de tare încât dacă pe unul îl durea capul, pe celălalt îl durea  în cur.

Într-o oarecare seară, Cristoase!Unu cel pletos şi Cristoase!Doi cel cu început de “pletos”  dezvoltau la o masă dintr-un celebru birt răposat teleologia Craţiei şi exhaustivitatea certitudinii ontologice, atunci când nu erau ocupaţi să sugă cu patimă din două halbe, ambele mai soioase chiar decât Cristoase!Unu. Şi cum sugeau mai tot timpul, hotărâseră să lase ontologia pe altă dată.

Privirea lui Cristoase!Unu căzu pe masa alăturată, pe care o rupse. Şi cum la masa alăturată, acum ruptă, stăteau Gajica Unu şi Gajica doi, acum fără masă, au venit la masa celor doi Cristoase, clătinându-se în tangaj. Probabil erau marinari. Sau dacă nu, ceva legături cu marinarii tot aveau.

Brusc, Cristoase!Unu şi-a adus aminte că i se făcuse somn, aşa că s-au dus tuspatru la Cristoase!Doi , care era foarte singur acasă, să se culce unii cu altele. Acasă, între schimburi de salive, Gajica Unu geme înfundat:

-Eu sunt pe stop, nu pot!

Cristoase !Unu a întrebat-o pe Gajica Unu, dacă nu are vreo carie, că aia nu e aşa o mare problemă, şi răspunsul ei a fost afirmativ. La fel ca cel al Gajicii doi.

Acum, fraţi de cruce fiind, Cristoase ! Doi nu puteau să se bucure separat de binefacerile secsului normal, aşa că , întinşi pe pat, cu cataramele cu cap de mort şi motoare Harley Mavinson din bazar în vine, emoţionaţi ca o liceană la bac, aşteptau pe Gajici să se întoarcă de la bucătărie.

Şi s-au întors, cu patru savarine extrem de frişcoase, reci ca gheaţa, pe care au început să le întindă prin locuri unde nu-i frumos să zicem. În vreme ce Cristoase!unu savura desertul cu chiuituri de bucurie, Cristoase!Doi era din ce în ce mai scârbit, atât de scârbit încât mai-mai că era să fie foarte scârbit.

Gata treaba, fetele scuipă contraceptiv, şi pleacă mulţumind frumos .

Cristoase!Unu:

-Bă, ce era mă cu mecla aia la tine?

Cristoase doi, verde la faţă, de parcă făcea fotosinteză:

-Bă, ai văzut savarinele alea mă?!

-Ce-i cu ele?

-Le aveam de-o lună în frigider, la cât au mâncat alea, dimineaţă ajung la spital cu toxiinfecţie alimentară.