03
Amu ceva vreme, multă vreme zic, cam ca la un an, posedam încă un frumos şi unic exemplar din ceea ce mulţi ar numi ” femeia Aşa DA!”, cu toate cele (bine, avea ea un defect, pe mine, dar intre timp s-o rezolvat,asta îi altă naraţiune). Într-una din zile, cam pe la miezul nopţii, eu şi ea ajungem ‘napoi acasă, nu la noi acasă, pentru că nu eram acasă,ba eram undeva pe la munte, sub Tâmpa zic. Ea cam trează, eu cam beat, nu foarte, numa’ atât cât să mă simt dator cu ceva romantism gratuit, taman când era să stăm de vorbă cu moş Ene.
Întind fain frumos mâna pe după gâtul ei, o strâng mai bine-n braţe, mi-arunc privirea înceţoşată spre fereastră, şi grăiesc cu damf de bere, cu vocea puţin sugrumată de importanţa momentului:
-Ui’ tu ce fain ne bate luna plină-n geam.
Ea se întoarce, mă priveşte cu ochii mari, după care izbucneşte-n râs, uşor convulsiv aş spune după cum se zguduia la 7 Richteri patul. Ba aş putea să jur că şi casa o luase puţin la vale, pen’ că dimineaţă ne treziserăm cu adresa schimbată, de la numărul 14 acu’ stăteam la 8.
Precizări intermediare, care ar fi trebuit să fie preliminare: sub Tâmpa locuieşte oraşul Braşov, cu o populaţie de cca. două sute şaptej’ de mii de braşoveni, iaşoveni, moldoveni şi nu numai. Un element distinctiv al oraşului sunt literele tip Holywood de pe Tâmpa, electrificate, başca luminate, care alcătuiesc cuvântul Brassó Braşov Aparent, în urma consumului excesiv de prea mult, şi uneori de beuturi în care producători iresponsabili au pus şi alcool, literele au proprietatea de a semăna cu doamna Luna. Şi am un cap frumos, rotund în colţuri, numa’ îl am dejeaba aş adăuga eu.