DIVINA PARODIE

Nu ma faceti sa vin la voi!

Apropo de postarea anterioara, ca sa vedeti ca inca se poate. Pe vremuri, bunul mniezo lucra in port la Constanta, unde obtinea, din pamant si piatra seaca, contracte pentru firma la care era dansul acolo. In fine. Descoperisem o expresie care mi se parea foarte cul, adica casto, micheteaux, marfa, beton, tare, mega, etc dar dusa la nivelul urmator si anume: “Ghebauăr frate!!”. Se scrie, desigur, Gebawer, daca ma ajuta pe mine germana, dar se pronunta “Ghebauăr frate!!” si desemneaza ceva de mare calitate, ceva foarte reusit. Cam ca freza bunului mniezo, asa. Am aflat dupa vo saptamana de unde se lipise aceasta expresie de mine, cand, intr-o vizita de afaceri, ca sa-i zic asa, m-am intalnit cu ceva director de la o firma care se numea ceva cu metal. Daca vreti sa aflati firma si prenumele directorului e usor, google it. Oricum, eu o tot ardeam cu “facem asa, va costa asa si iese Ghebauăr frate!!. Noi investim atat, va dam atatia oameni si totul va fi Ghebauăr frate!!.”  Ei bine, de unde se lipise expresia asta foarte originala de bunul mniezo? Exact, pe directorul cu pricina, care se prezentase exclusiv cu prenumele, il chema L. Gebawer. Si, ce-i drept, afacerea a mers ca pe roate, fara indoiala pentru ca il convinsesem ca suntem frati, el cu bunul mniezo. mniezo si Ghebauăr frate!!

Pe bunicul lui mniezo il gasiti in blogroll. E ceea ce se cheama un voluntar si salveaza copii si i-a salvat in scandinavia si acum ii salveaza in portugalia si curand ii salveaza si in africa. Face ce am vrea toti sa avem curaj sa facem si bunul mniezo spre exemplu nu poate pentru ca ar trebui sa se lase de fumat.

Bunicul lui mniezo e inalt. E foarte inalt. Aproape da cu capul de crengile de la copac. Bunul mniezo nu trebuie sa se furiseze pentru ca el e mai scund si oricum e intuneric. Suntem personaje de Karl May si noaptea e din ce in ce mai neagra. Nu avem o varsta foarte inaintata, dar cum altii dau atacul la caise, noi atacam manastirea, in speranta gasirii chiliilor calugaritelor.  Curtea manastirii e foarte ingrijita si plina de lalele. Winnetou si Old Shatterhand sunt una cu natura in gloriosul lor conquest. Bine ca n-au caini fatucele astea ca altfel le stricam recolta de lalele. Pe prispa, lemnul vechi scartaie un pic si noua ne ingheata sufletele. Ajungem, ajungem, suntem acolo..

Si asa am aflat ca manastirea era de fapt de taici.