DIVINA PARODIE

Nu ma faceti sa vin la voi!

Pentru confidenţialitatea datelor personale, în cele ce urmează, prin mila bunului Mniezo, protagoniştii nostri se vor chema Cristoase!Unu, Cristoase! Doi, Gajica Unu şi Gajica doi.

Cristoase!Unu era roacăr. Dar nu orice fel de roacăr, era unul din ăia răi, cu plete şi geacă de blugi, pantaloni peticiţi, perfuzie cu vodkă, în fine, toate cele. Cristoase! Doi era mai puţin roacăr, mai mult folkist, puţin purtător de ochelari, dar cu ceva ce Cristoase!Unu nu avea, nici măcar în visele lui cele mai frumoase, şi asta pentru că era roacăr, şi anume apartament propriu, cumpărat din sudoarea frunţii părinţilor, care erau recuperatori racheţi, specie întâlnită din ce în ce mai des pe meleaguri dobrogene.

Aşadar, Cristoase!Unu şi Cristoase doi, printr-o stranie coincidenţă datorată unei datorii a lui Cristoase!Unu la părinţii lui Cristoase!Doi cel rachet, se împrieteniseră la cataramă. Erau aşa de apropiaţi că împărţeau tot, de la mâncare la băutură şi ţigări, restanţele la facultă, şi empatizau atât de tare încât dacă pe unul îl durea capul, pe celălalt îl durea  în cur.

Într-o oarecare seară, Cristoase!Unu cel pletos şi Cristoase!Doi cel cu început de “pletos”  dezvoltau la o masă dintr-un celebru birt răposat teleologia Craţiei şi exhaustivitatea certitudinii ontologice, atunci când nu erau ocupaţi să sugă cu patimă din două halbe, ambele mai soioase chiar decât Cristoase!Unu. Şi cum sugeau mai tot timpul, hotărâseră să lase ontologia pe altă dată.

Privirea lui Cristoase!Unu căzu pe masa alăturată, pe care o rupse. Şi cum la masa alăturată, acum ruptă, stăteau Gajica Unu şi Gajica doi, acum fără masă, au venit la masa celor doi Cristoase, clătinându-se în tangaj. Probabil erau marinari. Sau dacă nu, ceva legături cu marinarii tot aveau.

Brusc, Cristoase!Unu şi-a adus aminte că i se făcuse somn, aşa că s-au dus tuspatru la Cristoase!Doi , care era foarte singur acasă, să se culce unii cu altele. Acasă, între schimburi de salive, Gajica Unu geme înfundat:

-Eu sunt pe stop, nu pot!

Cristoase !Unu a întrebat-o pe Gajica Unu, dacă nu are vreo carie, că aia nu e aşa o mare problemă, şi răspunsul ei a fost afirmativ. La fel ca cel al Gajicii doi.

Acum, fraţi de cruce fiind, Cristoase ! Doi nu puteau să se bucure separat de binefacerile secsului normal, aşa că , întinşi pe pat, cu cataramele cu cap de mort şi motoare Harley Mavinson din bazar în vine, emoţionaţi ca o liceană la bac, aşteptau pe Gajici să se întoarcă de la bucătărie.

Şi s-au întors, cu patru savarine extrem de frişcoase, reci ca gheaţa, pe care au început să le întindă prin locuri unde nu-i frumos să zicem. În vreme ce Cristoase!unu savura desertul cu chiuituri de bucurie, Cristoase!Doi era din ce în ce mai scârbit, atât de scârbit încât mai-mai că era să fie foarte scârbit.

Gata treaba, fetele scuipă contraceptiv, şi pleacă mulţumind frumos .

Cristoase!Unu:

-Bă, ce era mă cu mecla aia la tine?

Cristoase doi, verde la faţă, de parcă făcea fotosinteză:

-Bă, ai văzut savarinele alea mă?!

-Ce-i cu ele?

-Le aveam de-o lună în frigider, la cât au mâncat alea, dimineaţă ajung la spital cu toxiinfecţie alimentară.

Mi-am adus aminte de Cristoase! care era cu colejii lui de camera din caminul 5 din Observatorul din Cluj. Cristoase! nu era cel mai roacher din lume, asa ca s-a dus in Music Pubul din Cluj si ungurii de-acolo nu-i pareau lui foarte prietenosi. Cand ceva blond cu ochi albastri destul de solid a trecut printre el si cei patru prieteni ai lui, doi au cazut in cur. Asa ca s-au hotarat ei sa il incarce pe domnul cu ochi albastri, acest brad pitt de music pub cluj. Acestea fiind zise, l-au asteptat si cand brad pitt a iesit afara spre casa, Cristoase! i-a sarit in carca iar ceilalti cinci i-au dat un pumn. In total, i-au dat un pumn, pentru ca, imediat, cu Cristoase! in carca, brad pitt care era rachet moldavian le-a tras o mega mama de bataie celorlalti patru. Apoi incerca sa il dea jos pe Cristoase! din carca, dar evident, vazand masacrul, Cristoase! n-a vrut sa coboare decat dupa ce au negociat. Rezultatul a fost ca domnul Cristoase! l-a dus in carca pe Brad Pitt pana la casa dansului, adica din piata Avram Iancu pana haaaat sus in OPbservator, ocolit un pic, pe Calea Turzii.

Cristoase! arata ca un drac uman. Are o pleata rara, impletita in coada de ponei, ca sa zic asa. Intr-un post pe care cred ca l-am sters la un moment dat, povesteam cum Cristoase! de gelozie a muscat dintr-un oltcit si si-a spart dintii, pe care i-a inlocuit cu dinti de metal. Erau de fapt de argint cred, dar aratau teribil. Unde mai pui ca era tatuat din varful degetelor pana sub barba undeva..Muscase din oltcit ca era oltcitu’ lu’ concurentu’. Deci tigle pe casa nu are de felul lui. A doua nevasta l-a parasit ca nu aducea bani in casa. Nu era bautor, nici fumator, nici nu spargea banii la striptiz. Venea din strainatate cu bani si le dadea marci la aurolaci sa se dea pe gheata cu fata. Era bucatar de fel, chiar priceput, asa ca intr-o zi, am fost cu Cristoase! si cu niste amici ai lui si ai mei in ceva sat langa Lugoj, ca sa cumparam porumbei de la unu’ de-l stia Cristoase!, ca sa facem salata de porumbei.  Am ajuns, am trecut la afaceri, Cristoase! a cumparat toti porumbeii de-i avea ala, care erau destui, asa, vo suta de perechi., poate mai mult. In pret a intrat si o gasca, pe care am denumit-o Margareta si pentru ca nu incapea in sacul in care Cristoase! ambalase porumbeii, a legat-o cu cureaua de gat si o plimba asa, mai fara voia dansei.  Margareta era fata buna, dar avea obiceiul prost sa mearga oriunde nu mergea Cristoase! care injura catranit, pentru ca in acelasi timp cara in spinare sacul de porumbei care se zbateau si ei de numa’numa. In fine, iata-ne deci in Timisoara, prin centru, prin Unirii, mergand catre apartamentul lui Cristoase! unde trebuia sa facem salata de porumbei. Noi, adica prietenii, eram destul de ofiliti de la alcool, asa ca imaginea cu Cristoase! era destul de amuzanta. Cand am ajuns in apartament, Cristoase! a legat-o pe doamna Margareta de usa de la frigider si pentru ca se astepta sa vina nevasta dintr-o clipa in alta, a ascuns porumbeii in masca de la chiuveta, unde i-a indesat cu chiu cu vai. Atat porumbeii cat si Margareta au ramas acolo uitati de soarta inca o zi, pana a durat betivaneala.  A doua zi, Cristoase! lemn de beat s-a gandit in marinimia lui sa elibereze porumbeii, asa ca i-a aruncat pe geam rand pe rand de la etajul patru, strigand “zburati, sunteti liberi!”. Porumbeii din nefericire, dupa o zi inghesuiti in masca de la chiuveta intr-un sac, pierdusera aceasta abilitate. Nu aceeasi soarta a avut-o biata Margareta, care a renuntat la tabieturile de doamna si s-a cacalit prin bucatarie ceea ce a starnit mania lui Cristoase! care, pentru a impiedica viitoare astfel de iesiri total nepotrivite pentru o domnisoara de varsta Margaretei, i-a cusut curul. Imi pare rau ca va dau acest detaliu, dar e totusi o intamplare iesita din comun, merita sa o stiti si domniile voastre.

Acum ca stiti cine e Cristoase!, va zic ca spre rusinea lui se vede nevoit sa divorteze a patra oara. Se pare ca aleasa inimii dansului nu prea a apreciat dovezile de iubire ale lui Cristoase!. Dintre aceasta, ultima, care indica desigur o iubire aleasa, a fost tentativa lui Cristoase! de a-i scrie sotiei ca o iubeste. Asta n-ar fi asa iesit din comun daca n-ar fi incercat sa scrie asta chiar pe umarul dansei folosind o lingura de lemn. Doar v-am zis ca e bucatar de meserie..

Dupa ce am cunoscut o fata cu strabism si i-am dat doua ca se uita dupa alt barbat, mi-am adus aminte ca v-am promis ca scriu si de muzica, si de film, de etc etc. Bunului mniezo ii place sa creada ca asculta muzica buna, in felul lui, asa. Ca sa va zic ce chitarist ii place bunului mniezo, o sa va las un clip mai jos, care sunt ferm convins ca va va placea. Si oricum, stiti deja piesa. Apropo de chitarist, bunica bunului miezo e o femeie foarte inteleapta. Cand era bunul mniezo tanar i-a spus asa: “eu cand ma fac mare vreau sa ma fac chitarist” si bunica-mea mi-a spus “nu le poti face pe amandoua”. A avut dreptate. In sensul ca m-am facut mare. Oricum, pentru ca de maine ma intorc la vechea ocupatie de costinestean care nu-mi va permite sa scriu prea mult, iata-l pe domnul knofler in piesa cu care imi place sa inchid white horse dimineata pe racoare. Si pentru ca tot mai am doua tigari, sa va dau si o mica intamplare din minunatul costinesti:

se facea ca pe la 1900 toamna, dupa ce o cunoscusem pe gajica, am fost la costinesti sa ne bem cafeaua de 1 mai muncitoresc ca altul. Bunul mniezo, constantean fiind de felul lui la acea vreme, petrecea timpurile prin acea vama nealterata de care poate ati auzit povestindu-se in discutiile de nostalgici la macdonaldsul din gara de nord din bucuresti. in fine, cum ziceam, pe gajica bunul mniezo o iubea mult, de altfel si dansa il iubea pe bunul mniezo, asa ca ne-am cazat impreuna si am dormit in acelasi pat. impreuna si in acelasi pat cu prietenii dansei, bineinteles, ca in vremurile de studentie. iata-ne deci intr-un pat dublu, imbratisati, eu mai mult intins pe noptiera ca patul se cam terminase, pe gajica o tineam in bratele-mi, pe care gajica o mai tineau si un prieten bun in bratele-i si pe prieten il mai tineau la randul lui alti vo patru prieteni/prietene in bratele-i. amu, pe frigul de 1 mai, romantismul nu face ca tu, cititorule, spre exemplu, sa ai chef de facut amor pe malul marii, spre rasarit, in sunet de valuri si pescarusi. nu de alta, dar iti spune un constantean: unde e dragoste pe plaja e si nisip in fund. (apropo de asta, sa demontez mitul cu dragoste in mare: daca sunt valuri oricum nu sunt sanse, daca nu sunt valuri oricum nu se lubrifiaza prezeu si daca nu e prezeu, icrele tale vor ajunge peste noua luni sa te marite). sa revenim deci. ziceam ca bunului mniezo nu-i ardea de iesit romantic cu sacul de dormit pe plaja, ca era frig de 1 mai. dar eram totusi vo 7-8 in patul ala de doua persoane, strans lipiti unul de altul. deci, cum puteam proceda? evident, am procedat studenteste, am asteptat pana am considerat ca toata lumea doarme, am dat ce puteam din haine la o parte si am purces la zgaltait un pic patul. La un moment dat, in culmea fericirii, am cam uitat de noi, asa ca, intuneric fiind, bunul mniezo a considerat necesar sa treaca la artileria grea: tras un pic de par ca si gajica ma tot musca de umar. si bag frumos mana in par si trag un pic sa-i dau capul pe spate, dar pasamite ca nu i-am dat ei capul pe spate ci la ceva prieten care era chiar lipit de noi. Bineinteles s-a trezit, bineinteles i-am cerut respectuos si rusinat scuze in soapta sa nu trezim pe nimeni, bineinteles peste vo 10 minute l-au luat de par si aia din partea cealalta de el.  Data viitoare mai tundeti-va, ba roackerilor, ca daca erai chel, stiam ca nu esti gajica-mea! Incepe deci maine un nou sezon de white horse, asa ca va urez traditionalul ‘ti-ai drec de roacheri si vi-l dau pe knofler, un chitarist mniezeiesc.

E duminică. Aşa cum orice  orăşean cu gâtul ros de traistă e obişnuit, duminica se merge la târgul de animale. Acolo se vizionează, iepuri, peşti, câini, pârşi şi alte orătănii.

Azi, pe drumul de costişă ce duce spre acasă, tată-miu  a dat bot în bot, bine că nu la propriu, cu un prieten vechi. Al lui, ai mei încă n-au expirat. Aşadar, faceţi cunoştinţă cu Enache. Enache este alcătuit din mustaţă, nas roşu  şi aromat cu coniac ieftin. Din cauza lui, multe dezastre feroviare s-ar fi putut petrece, dat fiind că a îndeplinit funcţia de şef de gară într-un oarecare oraş. Ilustrativ  pentru pasiunile lui bahice este că locuitorii  oraşului unde Enache făcea cu mâna trenurilor au botezat o statuie din fierătanii ruginite, din parcul gării, deloc ironic, “Enache beat,lovit de tren”. Bine, admit, tot ei au numit  monumentul suprarealist al unui cub gol cu un jet de apă în interior “Hambarul abundenţei”, dar aceste fineţuri le-aş pune pe seama producţiei de vinuri mult peste medie de acolo.

Revenind. Aburit vizibil.

-Ce faci mă? Că de când nu te-am văzut…Uite, eu cu sculele de pescuit, că ieri trebuia să ieşim pe mare să-i dăm  lu Jean pomană…Cum care Jean? Constantin mă, că a murit. Păi cu o seară înainte avusesem masă în port, şi el îi dădea cu coxu’…bea vin roşu, dulce, şi era cu pitpalacu. Ba mai şi punea două linguriţe de zahăr în el..şi..cu tensiunea…Se pilise şi ţipa la mine, cum făcea el. Că era cu barca aia a lui , Calliopi, că nu a dat-o la apă anu’ ăsta deloc. Şi s-a dus mă să se culce pe la 1, aşa…eeeeeee…noi am mai rămas.Şi nu s-a mai sculat. Că cine bea cu mine, moare.

După o pauză scurtă, uitându-se la tata:

-Hai mă, nu vii să bem una mică?

Cu nea Nelu, evident.

-Vecinu’, vezi că are la marchet bere la cinzeşpatru de mii două bidoane.

Traducere: În ultima vreme, din cauza crizei economice, comercianţii au crescut preţurile la apa îmbuteliată. Venind în sprijinul populaţiei, aceiaşi comercianţi încurajează consumul de alcool prin practicarea preţurilor de dumping.

-Vecinu’, să mă cac pe ei!

Traducere:  Măsurile de austeritate promovate de guvernul Boc, susţinute de preşedintele Traian băsescu, afectează pensionarii, care începând cu luna iulie, vor beneficia de pensii reduse cu minimum 15 %.

-Am belit-o, bă, vecine, în toamnă. (lacrimile aferente)

Traducere: Specialiţtii avertizează- vara lui 2010 va fi o vară caniculară, preconizându-se cele mai mari temperaturi din ultimii 100 de ani. Viticultorii sunt extrem de îngrijoraţi, producţia de vinuri fiind ameninţată.

-’Tu-le muma-n cur azi şi mâine. Poi le crăp capu mă vecine, dacă întră la mine-n curte.

Guvernul a hotărât: pentru combaterea fenomenului economiei subterane, producţia de  alcool din fructe sau cereale în scop personal va fi limitată la 50 de litri pentru o gospodărie. De asemenea,  cei ce posedă cazane de distilare vor trebui să le declare la administraţia locală, pentru fiecare cazan plătind o taxă de 90 de lei pe an. Nedeclararea va fi încadrată ca evaziune fiscală, vinovaţii riscând amendă penală sau închisoarea de la 3 luni la 2 ani.

Sport

-Chielea pulii bă vecinu!

Traducere:  naţionala de fotbal a României, sub conducerea tehniciaului Răzvan Lucescu, a pierdut un nou meci amical. Lucescu acuză arbitrii

-Mamă, ce craci! Zi tu vecine, de ce nu mai am douăj de ani?!

Traducere: Echipa naţională de volei feminin a ţării noastre a încheiat runda secundă de calificare la turneul final al Campionatului European din 2011 en-fanfare, cu şase victorii din tot atâtea posibile.

Amu ceva vreme, multă vreme zic, cam ca la un an, posedam încă un frumos şi unic exemplar din ceea ce mulţi ar numi ” femeia Aşa DA!”, cu toate cele (bine, avea ea un defect, pe mine, dar intre timp s-o rezolvat,asta îi altă naraţiune).  Într-una din zile, cam pe la miezul nopţii, eu şi ea ajungem ‘napoi acasă, nu la noi acasă, pentru că nu eram acasă,ba eram undeva pe la munte, sub Tâmpa zic. Ea cam trează, eu cam beat, nu foarte, numa’ atât cât să mă simt dator cu ceva romantism gratuit, taman când era să stăm de vorbă cu moş Ene.

Întind fain frumos mâna pe după gâtul ei, o strâng mai bine-n braţe, mi-arunc privirea înceţoşată spre fereastră, şi grăiesc cu damf de bere, cu vocea puţin sugrumată de importanţa momentului:

-Ui’ tu ce fain ne bate luna plină-n geam.

Ea se întoarce, mă priveşte cu ochii mari, după care izbucneşte-n râs, uşor convulsiv aş spune după cum se zguduia la 7 Richteri patul. Ba aş putea să jur că şi casa o luase puţin la vale, pen’ că dimineaţă ne treziserăm cu adresa schimbată, de la numărul 14 acu’ stăteam la 8.

Precizări intermediare, care ar fi trebuit să fie preliminare: sub Tâmpa locuieşte oraşul Braşov, cu o populaţie de cca. două sute şaptej’ de mii de braşoveni, iaşoveni, moldoveni şi nu numai. Un element distinctiv al oraşului sunt literele tip Holywood de pe Tâmpa, electrificate, başca luminate, care alcătuiesc cuvântul Brassó Braşov Aparent, în urma consumului excesiv de prea mult, şi uneori de beuturi în care producători iresponsabili au pus şi alcool, literele au proprietatea de a semăna cu doamna Luna. Şi am un cap frumos, rotund în colţuri, numa’ îl am dejeaba aş adăuga eu.

Nu-i nici zece dimineaţa. Bea Nea Nelu trage cu pohta ce-a poftit-o el dintr-o ţigară c-o mână, şi dintr-o sticlă, ba de-a dreptu’ sticloaie de Draga Olteanu din ailaltă mână. Mi-e greu,  chiar imposibil să  cred că îi apă în ea, nu de alta, da’ apa n-o făcut mărgele de curcan la gura sticlei de când mă ştiu.

-Vecinu!!!! Că nu te-am mai văzut de tare mult, bă. Urlă nea Nelu spânzurat în două şipci de gard. Aş putea să jur că iarba crudă de sub respiraţia venerabilului are o reacţie adversă la lichidu’ din sticlă , şi se pleoşteşte ca prăjitura aia de-a făcut-o ultima mea femeie.

-Da nici matale n-ai mai scos capu’ din casă bre!

-Of! îşi pleacă el privirea resemnat. Păi bă, am tot hibernat, că afară e plin de haşdoio, şi cre’ că am o alergică, or la haş ori la doi, că aşa mă scălămbăi când miros a udătura de plante, de numa’!

-Lasă bre, uite-acum dă soarele….

-Soarele mă-sii! Ia un gât d-aci. Contrabandă, Gekados de Sibie.(asta cu Gekados e ceva strict secret pe la nemţălăi.)

Pe stradă îşi face apariţia  o domnişoară fusiformă,unduindu-şi şoldurile, cu nasul uşor pe sus.

Nea Nelu Fluieră a pagubă, ea se încruntă, da-i revine ranjeul când aude:

-Fă, Monaliso!!!

Se întoarce uşor către purtătorul de pijamale, care se scarpină prin gaura izmenelor.

-Aşa frumos zâmbesc?

Nea Nelu, încurcat de situaţia neaşteptată şi de palincă, zice sec:

-Nu fă, aşa de grasă eşti. Se suceşte cu spatele. Şi, vecinu, mata ce mai zici, bă?

Aşa cum îi bine ştiut, sfinţia me o fo aproape popă. D-ăla cu cădelniţă, rochie neagră lungă şi ceaun în cap. Da cum bunu’ mniezo şi acoliţii lui din familia “Sfântul” ( că aşa am înţeles şi eu că-i numele ăstora de familie, Sfântu Cutare, Sfânta  Cutărica, ş.a.m.d) nu m-or lăsat să digeiesc prea mult la biserică, mă mulţumeam cu featuringuri, cu popa, unde eu interpretam refrenu’.A se citi că eram dascăl.

Amu, nu ştiu dacă voi ştiţi ce face dascălu’. Primo, mere la ciurci (din englezescul church) dimineaţa la 6, dat fiind că îi deţinător de sfinte chei, atârnate de sfântul breloc. Dej îi un fel de Sânpetru pe plan local, salutat cu “bunăziua domnu dascăl” de persoane care ar fi trebuit de mult să ia parte la ultima lor cântare live, babe zic.

Secundo, ca dascăl, eşti obligat să asculţi ce zice popa. Şi să îi răspunzi, nu obraznic , ci cu “Doamne miluieşte!”. Şi să faci ce-ţi zice popa să faci.

În acea dimineaţă de tristă veselă  amintire, popa, gras cum se cuvine să cie orice popă, şi chel aidoma, mi-o zis  să caut cu băgare de seamă prin sfintele dulapuri, pe unde-o plâns unu, Ovidiu, da nu o plâns ca orice om,  o plâns dulce licoros în sticle.

Orele 6:15 Am găsit locul unde-o plâns Ovidiu. O fo’ trist tare, o plâns 3 fiole.

6:17 Popa dă voleu paharu’

6:18 Unde dracu’ doamne iartă-mă bagă atât!

6:20 Doi popi?!! Cre’ că s-o gătat plânsu’.

6.30 Ni că mai plânsese într-o sticlă.

6:35 “Părinte, vin babele cu colive”  “Câte îs?”  “Multe tare”

7 fără un sfert: Babele îşi plâng morţii deja. Şi io nici măcar n-am început să cânt.

7:00 popa, admirând mormanul de vreo ceva sute de pomelnice, clătinându-se ameninţător către babele gălăgioase.

7.01 Popa dixit  “Avem la morţi, să ne trăiască!”

7.01 şi puţin, a doua grăire a popii:Babelor, voi aţi uitat să vă treceţi aci!

Ceva anunturi de facut. Zilele astea, cand s-o hotari amica-miu sa m-ajute, ca eu sunt in pom cu tecnolojia, o sa se modifice niste chestii. Pana atunci, fac si ceva teste, asa ca postarea asta, pe care ati mai vazut-o o mai pun o tura. Bunul mniezo isi cere scuze pentru ce urmeaza si ce va veni si va invita sa stati tunati. Pe de alta parte, in continuarea anuntului, bunul mniezo s-a hotarat sa devina tatic, astfel ca in curand il vom infia pe “Basu” da’ treba sa ii gasim nume de scena. Sa vi-l prezint un peu pe “Basu” cunoscut si drept euxiniu: Basu o fo’ preot cu acte in regula, amu e doar un betivan de duzina cu vocea groasa. Canta la karaoke si inmormantari. Se remarca totusi pentru ca are ceva vecin absolut imbecil pentru care bunul mniezo baga mana in foc ca exista si merita sa aflati despre el. In si mai alta ordine de idei, de cateva zile se apropie vara asa ca m-a luat melancolia.. De aceea mi-o fo lene sa scriu/cant/nu sa si bem ceva cu Cristoase!. dar am vazut o gramada de filme, am vazut o gramajoara de poezii si niste muzica stranse in doua-trei gramajoare si mai mici. D-aia, in urma solicitarilor repetate zic, schimbarea Divinei Parodii va interveni curand cu sfaturi practice de la bunul mniezo. O sa vedeti voi. Pana una alta, eu revin la experimentul meu si va dau din nou o postare tare tare veche, cu scuzele de rigoare pentru cei care au mai citit-o deja. Read the rest of this entry »